[ Pobierz całość w formacie PDF ]
.Pentru ca această teză să fie susţinută, Cetatea lui Dumnezeu va trebui mai întîi să se confunde practic cu Biserica, lucru la care îndemnase, de fapt, chiar Augustin.Civitas Dei quae est sancta Ecclesia95 (VIII, 24); Civitas Dei, hoc est eius Ecclesia96 (XIII, 16); ChristusB1SEK1CA Şl SUClfclAlbUtf92 roman şi creştin, mă îndrept spre creştini şi romani (Ib.lat.).93 un fel de patrie, pentru că cea care e adevărată şi acea patrie pe care o iubesc nu este în întregime pe pămînt (Ib.lat.).94 acestea sînt bunurile vremurilor noastre {Ib.lat.).95 Cetatea lui Dumnezeu care este sfînta Biserică (Ib.lat).96 Cetatea lui Dumnezeu, adică Biserica acestuia (Ib.lat.).et eius Ecclesia quae Civitas Dei est91 (XVI, 24).Dar va trebui, de asemenea, ca temporalul să fie conceput ca învăluit în spiritual, iar statul în Biserică.Din acel moment, Biserica îşi va putea cere drepturile asupra temporalului, înţelepciunea creştină a cărei deţinătoare este dîndu-i autoritatea să conducă neamurile, şi chiar Imperiul, către ţelul absolut sortit lor de Dumnezeu.Nimic nu ne îndeptăţeşte să credem că Augustin însuşi a prevăzut această evoluţie; ea nu ar fi fost însă posibilă fără noţiunea nouă de corp social dezvoltată de el, şi care nu era de fapt decît o extindere a principiilor constitutive ale Bisericii asupra comunităţilor temporale.Căci s-a spus pe bună dreptate (A.J.Carlyle) că Părinţii Bisericii, şi mai ales Augustin, au împrumutat din Seneca (Epist.XTV, 2) şi Cicero (De legibus I, 10-12) anumite noţiuni importante referitoare la originea şi natura statului şi la caracterul universal al Dreptului; dar s-a susţinut în mod greşit că „Părinţii nu au avut nici o concepţie pro-priu-zis creştină despre originea societăţii." Dimpotrivă.Ne-ar fi greu să găsim în lumea antică ideea de societate întemeiată de Dumnezeu însuşi pentru a-i face pe oameni părtaşi la propria lui beatitudine, definită prin acceptarea comună a aceluiaşi adevăr şi unită prin unirea comună a aceluiaşi bine.Vechile definiţii ale comunităţii cunoşteau o mutaţie valorică radicală din momentul în care li se raporta originea la ordinea providenţială voită de un Dumnezeu creator al lumii; şi această primă mutaţie o pregătea pe a doua, integrarea comunităţilor temporale particulare în comunitatea universală a Bisericii, pe care Evul Mediu va încerca să o înfăptuiască în numele universalităţii credinţei.BibliografieORIGINILE PROBLEMEI — M.-J.Lagrange, Le Messianisme chez Ies Juifs (150 av.Jesus-Christ ă 200 apr.Jesus-Christ), Gabalda, Paris, 1909.— A.Causse, Israel et la vision de l'humanite, Strasbourg, 1924.— A.Lods, Israel des origines au milieu du Vllf siecle, Paris, 1932.— De acelaşi, Des prophetes ă Je'sus.Les prophetes d'lsrael et les de'buts du Judaisme, Paris, 1935.— A.Pinaud, La paix legs d'Israe'l Societe commerciale d'editions et de librairie, Paris, 1932 (a se evita confuzia, de care suferă această carte, între universalism şi pacifism).— Ern.Barker, Greek Political Theory.Plato and his Predecessors, Methuen, Londra, 1917 (refacere a primei părţi din The Political Thought of Plato and Aristotle, Londra, 1906).— Willamowitz-Moellendorf, Staat und Gesellschaft der Griechen, în Paul Hinneberg, Die Kultur der Gegenwart, partea a Ii-a, secţiunea IV, 1.— W.W.Tarn, Alexander the Great and the Unity of Mankind, în Proceedings of the British Academy, voi.XIX.ANSAMBLUL PROBLEMEI — John T.Mc Neill, Christian Hope for World Society, Willett, Clark and Co, New York şi Cicago, 1937.— F.J.C.Hearnshaw, The Social and Political Ideas ofSome Great Mediaeval Thinkers, G.S.Harrap, Londra, 1923 [culegere de studii, de diverşi autori, despre gîndirea politică a Evului Mediu (E.Baker), despre Augustin (A.J.Carlyle), Ioan din Salisbury (E.F.Jacob), Toma d'Aquino97 Cristos şi Biserica acestuia, care este Cetatea lui Dumnezeu (Ib.lat.).160PÂRINŢD LATINI ŞI FILOZOFIA(F.Aveling), Dante (E.Sharwood Smith), Petrus din Bosco (E.Power), Marsilius din Padova (J.W.Allen), J.Wycliffe (F.J.C.Heamshaw)].— Ad.Harnack, Mission und Ausbreitung des Christentums in den ersten drei Jahrh., 2 voi., ed.a IV-a, 1924.— P.de Labriolle, La reaction paterne, Paris, 1934.— H.Leclercq, Eglise et txat, art.în Dictionnaire d'archeologie chre'tienne et de liturgie, voi.IV, col.2255-2256.CETATEA LUI DUMNEZEU — R.W.şi A.J.Carlyle, A History of Medieval Political Theory in the West, voi.I, Londra, 1903.— J.Mausbach, Die Ethik des heiligen Augustinus, Herder, Freiburg i.Br., ed.a Ii-a, 1929; voi.II, pp.410-416 (bibliografie, p.411, nota 1).— H.Scholz, Glaube und Unglaube in der Wekgeschichte.Ein Kommentar zur Augustinus De civitate Dei., i.C.Hinrich, Leipzig, 1911.— H.Comb&s, La doctrine politique de saint Augustin, Pion, Paris, 1927; mai ales capitolul VI, Les rapports de l'Eglise et de l'ttat.AUGUSTINISM POLITIC — H.- X.ARQUiLiiâRE, L'augustinismepolitique, J.Vrin, Paris, 1934.— De acelaşi autor: Sur la formation de la Theocratie pontificale, în Melanges Ferd Lot, E.Champion, Paris, 1925.— R.Hull, Medieval Theories of Papacy, Londra, 1934.PAULUS OROSIUS — P.Orosii, Historianim libri septem, în Migne, Patr.lat., voi.XXXI, col.663-1174.V
[ Pobierz całość w formacie PDF ]