[ Pobierz całość w formacie PDF ]
.Quaestiones na-turales constituie partea ştiinţifică a operei lui, dar a mai scris, între 1105 şi 1116, şi tratatul De eodem et diverso, lucrare din genul „cantafabulă", în care alternează versurile cu proza, ca în Consolatio philosophiae a lui Boethius şi a cărei însemnătate pentru istoria problemei universaliilor Haureau a pus-o foarte bine în evidenţă.începîndu-şi analiza în manieră nominalistă, Adelhardus defineşte genul şi specia drept nume ale lucrurilor pe care le cuprind^ (rerum subiectarum nomina sunt).Aristotel a avut deci dreptate să spună că nu există decît în individ; dar că există numai acolo nu înseamnă că nu sînt nimic.Fiecare din fiinţele pe care le vedem este, în acelaşi timp şi în acelaşi fel, individ, specie şi gen, dar este văzută ca individ, ca specie sau ca gen după cît de pătrunzător o cercetează gîndirea, iar aici cel care are dreptate este Platon.Cunoaşterea unei fiinţe ca individ este cea mai rudimentară dintre toate: „Singura cunoaştere deschisă neiniţiaţilor are în vedere indivizii; iar cea care are în vedere specia îi încurcă nu numai pe profanii neştiutori în ale literelor, dar în mare măsură şi pe iniţiaţii care se pricep.Obişnuiţi, într-adevăr, să se folosească de propriii ochi ca să deosebească lucrurile, să le vadă lungi, late, înalte şi indiferent că sînt unul sau mai multe, mărginite de locul care le înconjoară, aceştia par cuprinşi de neştiinţă cînd încearcă să vadă specia; ei n-o pot contempla şi nici cunoaşte în sine ca simplă, fără număr şi nelimitaţi de loc, şi nici nu se pot ridica la postularea simplă a cuvîntului43 v.nota 40 de mai sus.44 conformare, conformitate (Ib.lat.).274FILOZOFIA ÎN SECOLUL AL XD-LEAspecie.De aceea, unul căruia i se vorbea despre universalii a întrebat, ridi-cîndu-şi mirat privirea: cine o să-mi arate locul unde se află? într-atît închipuirea tulbură judecata şi stă cu invidia, parcă, în calea înţelegerii! Dar aşa sînt muritorii.Gîndirea divină însă, care a îmbrăcat această materie cu o haină atît de uşoară şi de felurită, este în stare să cunoască distinct şi fără piedica închipuirii materia fără forme, formele fără alte forme, sau totul deodată.într-adevăr, înainte ca toate aceste lucruri pe care le vedeţi să fie astfel legate, ele stăteau, simple, în însuşi Noys.Cum şi în ce fel existau ele acolo e o chestiune mai subtilă, despre care vom vorbi în alt loc.Deocamdată, să ne întoarcem la tema noastră.Aşadar, ceea ce vedeţi fiind deopotrivă gen, specie şi individ, Aristotel a postulat pe bună dreptate că nu există decît în sensibile; cercetate mai îndeaproape, ele nu sînt, într-adevăr, decît sensibile oarecare.Pe de altă parte, cum nimeni nu le vede în sine, în stare pură şi fără să-şi pună în mişcare imaginaţia, Platon a spus că există şi că se văd în afara sensibilelor, adică în gîndirea divină.Şi chiar dacă eu croiesc din nou toate aceste idei ca să le potrivesc, nu am de gînd să trec cu vederea greşelile oricui ar spune orice despre ele." Această ultimă frază arată clar că Adelhardus nu caută aici nici un eclectism.Nu-şi face iluzia că adversarii puşi faţă în faţă pot, în acelaşi timp, să se contrazică şi să aibă întru totul dreptate, dar recomandă distingerea a două planuri, în fiecare dintre ele fiecare dintre cele două teze opuse fiind adevărată.Am văzut că şi Abaelard, departe de a exclude cu totul Ideile, le menţinea existenţa în gîndirea divină.încă de la începutul secolului al Xll-lea, asistăm la pregătirea sintezelor creştine ale secolului al XlII-lea, care în interpretarea lumii sensibile se vor inspira din Aristotel, iar în cea a lumii divine, din Platon.BibliografiePROBLEMA UNIVERSALIILOR — J.Reiners, Der aristotelische Realismus in der Fruhscholastik, Bonn, 1907 şi Der Nominalismus in der Fruhscholastik, Munster i.Westf., 1910.CREDINŢĂ ŞI RAŢIUNE — G
[ Pobierz całość w formacie PDF ]